Investițiile străine directe ale companiilor străine în China au crescut cel mai puțin anul trecut, de la începutul anilor '90, scoțând în evidență provocările cu care se confruntă Beijingul în atragerea de fonduri de peste hotare pentru sprijinirea economiei, transmite Bloomberg.
Cele 5 parcuri solare cu putere instalată cumulată de aproape 31 MW și capacitate de operare de 28,89 MW pe care Electrica SA a anunțat recent că intenționează să le achiziționeze preluând firmele locale care le operează, cu un preț global ajustabil de 35 milioane euro, au fost dezvoltate inclusiv cu bani proveniți dintr-un credit de zeci de milioane de euro contractat în urmă cu 8 ani de dezvoltatori de la unul dintre cei mai importanți giganți bancari controlați de statul chinez.
Investițiile străine directe (FDI) în China au crescut anul trecut cu 5,8%, la 941,5 miliarde de yuani (136,71 miliarde de dolari), a anunțat marți Ministerul Comerțului, transmite Reuters.
Liderii mondiali care se vor reuni săptămâna viitoare la summitul "O centură, un drum" vor conveni să finanțeze proiecte care respectă obiectivele globale referitoare la datorii și să promoveze o dezvoltare ecologică, potrivit proiectului de comunicat citat de Reuters, preluată de News.ro.
Adunarea Națională Populară a Chinei (parlamentul) a adoptat vineri, în formă definitivă, o lege destinată să garanteze un tratament echitabil pentru investitorii străini, o măsură considerată drept un răspuns la presiunile comerciale ale SUA, transmite AFP.
UE va dispune în curând de o serie de norme noi menite să monitorizeze mai îndeaproape investițiile directe provenite din țări terțe, din motive de securitate sau de ordine publică, Consiliul adoptând astăzi, sub președinția României, un regulament de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în UE.
Comisia Europeană (CE) pregătește un set de măsuri ce vizează blocarea investițiilor străine din UE care sunt "motivate politic", după ce Germania, Franța și Italia au cerut autorităților de la Bruxelles să le acorde dreptul de veto în cazul achizițiilor în sectoare de importanță strategică, scrie Reuters.